Vocea Rusiei: Generalul american Wesley Clark este organizatorul suspendării lui Băsescu în regim de blitzkrieg

Suspendarea preşedintelui României Traian Băsescu poate părea ilogică din perspectiva relaţiilor româno-americane, dar această ilogicitate este doar o aparenţă, potrivit unei analize publicate de Vocea Rusiei. Autorii susţin că Washingtonul ar fi avut nevoie de suspendarea cât mai rapidă a preşedintelui şi nu a putut să lase procesul pe mâna executanţilor locali.

"La prima vedere, Traian Băsescu a fost un vasal perfect al SUA: a trimis trupe în Irak şi Afganistan, a permis instalarea scutului anti-rachetă (transformând România într-o ţintă prioritară pentru rachetele nucleare ruseşti), a lansat atacuri verbale la adresa Rusiei şi a fost un promotor al intereselor americane în cadrul forurilor decizionale europene. În aceste condiţii, mulţi dintre susţinătorii chiriaşului de la Cotroceni au considerat că protecţia americană a regimului Băsescu este o chestiune stabilă şi imutabilă. Realitatea s-a dovedit a fi foarte diferită", se spune în analiza publicată de Vocea Rusiei.

Potrivit acesteia, venirea la Bucureşti a generalului Wesley K. Clark (fost şef al Statului Major General al Armatei Statelor Unite) şi reorientarea rapidă a poziţiei ambasadorului Gitenstein arată că Washingtonul a decis să susţină USL în lupta politică internă.

Ponta va fi consiliat de generalul american Wesley Clark

Cu ce i-a supărat Băsescu pe americani

"În ciuda tuturor eforturilor lui Băsescu de a fi vasalul perfect, ba chiar ideal, al SUA, el a ajuns în situaţia de a fi lichidat din punct de vedere politic de către factorii de decizie din administraţia americană. Apare întrebarea firească: cu ce i-a supărat Băsescu pe americani?

La această întrebare există două răspunsuri posibile şi aceste răspunsuri pot fi complimentare", se precizează în analiză.

Astfel Traian Băsescu nu a reuşit să devină un preşedinte agreat de componenta democrată a elitei americane, iar imaginea de „om al republicanilor la Bucureşti" dăunează grav carierei politice. Probabil, un alt aspect care a deranjat administraţia de la Washington a fost vizita lui Băsescu la ambasada Chinei la începutul acestui an. Amintim cititorilor că pe 10 ianuarie 2012, preşedintele României a decis să participe la sărbătorirea anului nou chinezesc la ambasada Chinei, decizie destul de surprinzătoare în condiţiile în care preşedintele nu a mai participat la asemenea evenimente. Foarte puţini analişti bucureşteni au observat o discrepanţă între versiunea oficială a vizitei şi realitatea calendaristică. În 2012, anul nou chinezesc a început pe 23 ianuarie, adică la două săptămâni după ceremonia oficială organizată la Bucureşti. Pentru observatorii externi situaţia a fost clară: Băsescu a avut nevoie de un pretext pentru a discuta ceva important cu reprezentanţii diplomaţiei chineze şi pentru această discuţie anul nou a fost „deplasat" cu două săptămâni. Se poate specula mult pe seama subiectului discuţiei care a avut loc, însă este cert că asemenea discuţii nu puteau să nu provoace o anumită iritare la Washington. Asfel, situaţia în care a ajuns Băsescu poate fi rezultatul acestei iritări, se constată în analiză.

Demisia lui Băsescu, o monedă de schimb pentru SUA în cadrul unei tranzacţii geopolitice

O altă explicaţie posibilă oferită de Vocea Rusiei, care însă nu exclude pe cea menţionată mai sus, este legată de comportamentul lui Băsescu în plan extern.

"Faptul că marile puteri îşi utilizează vasalii în calitate de monede de schimb în tranzacţiile geopolitice nu reprezintă niciun secret. La un moment dat, comportamentul lui Băsescu în plan extern a devenit atât de iritant pentru anumite forţe geopolitice încât scoaterea lui din joc a devenit un subiect în cadrul negocierilor marilor puteri. În contextul unor asemenea tranzacţii, forţele geopolitice globale obişnuiesc să facă concesii mutuale în privinţa unor probleme de ordin regional, deseori grupând împreună probleme care nu au vreo legătură evidentă. Nu este exclus ca schimbarea regimului din România, schimbare care implică scoaterea din viaţa politică nu doar a preşedintelui, ci şi a întregii echipe care l-a susţinut, a fost doar o monedă de schimb, o concesie, făcută în cadrul unei tranzacţii geopolitice pe care SUA a încheiat-o în plan internaţional. Această explicaţie a situaţiei curente este confirmată circumstanţial de faptul că la Bucureşti a fost trimis generalul Clark care a organizat suspendarea lui Băsescu în regim de blitzkrieg şi cu precizie militară. Se pare că Washingtonul a avut nevoie de suspendarea cât mai rapidă a preşedintelui şi nu a putut să lase procesul pe mâna executanţilor locali.
Modul în care comportamentul guvernului USL, atât în plan intern cât şi în plan internaţional, se va deosebi de comportamentul lui Traian Băsescu va oferi anumite indicii în privinţa motivelor reale ale suspendării", se mai menţionează în analiză.