Serviciile secrete au anulat mitingul anti-Ponta de la Budapesta!

Invitaţia lansată de Partidul Socialist din Ungaria (MSZP) premierului român Victor Ponta de a fi oaspetele de seamă al congresului partidului, programat în data de 9 martie, la Budapesta, a încins spiritele în tabăra coaliţiei guvernamentale.  Forumul Solidarităţii Civile şi organizaţia „Marşul pentru Pace”, recunoscute pentru susţinerea pentru premierul conservator ungar Viktor Orban, au anunţat pentru data de 9 martie un miting de amploare îndreptat împotriva lui Victor Ponta. Acţiunea a fost promovata de presa puterii, cotidianul Magyar Nemzet titrând pe prima pagină în ediţia de joi despre eveniment. „Este o ruşine că MSZP invită în Ungaria un asemenea extremist, antimaghiar, recunoscut pentru acţiunile sale şovine. Este inacceptabilă venirea la Budapesta a unui om care jigneşte şi calcă în picioare drepturile maghiarilor din Ardeal. Să îl primim pe Ponta cu steaguri secuieşti şi maghiare”, au tunat organizatorii, citaţi de Magyar Nemzet, la începutul săptămânii, accentuând că va fi un protest paşnic.

Vineri, lucrurile au luat o turnură neaşteptată. Unul dintre organizatorii protestului, Fricz Tamas, a declarat pentru Magyar Nemzet că organizarea mitingului a fost sistată, iar protestul nu va mai avea loc. „Serviciile Secrete ungare au atenţionat organizatorii mitingului că vor avea loc provocări”, a titrat televiziunea de ştiri Hirtv.

„Din surse de încredere am primit informaţia că grupuri organizate plănuiesc să perturbe protestul şi să provoace acte de violenţă. Degeaba am fi fost câteva sute de mii de oameni la miting, dacă unii ar fi venit înarmaţi şi ar fi căutat şi provocat un scandal inutil. Nu ne asumăm riscul ca integritatea corporală a cuiva să fie pusă în pericol. Nu dorim ca acţiunile noastre să fie umbrite astfel. Am luat decizia de a nu organiza nici un fel de acţiuni publice în data de 9 martie”, a conformat Fricz pentru Nepszava.

Liderii MSZP au catalogat demersul drept o tentativă a puterii de a distrage atenţia într-o zi în care vor curge reproşurile la adresa Guvernului. „Oamenii lui Orban organizează această acţiune ca o replică la reproşurile care i se vor aduce Guvernului”, a declarat preşedintele MSZP, Mesterhazy Attila. „Premierul Victor Ponta a fost invitat la congres în baza relaţiilor bune pe care vrem să le întreţinem cu vecinii noştri. Victor Ponta este acuzat că ar fi antimaghiar, dar preşedintele român Traian Băsescu este cel mai mare duşman al autonomiei, si totuşi Viktor Orban s-a dus să îl susţină în campanie”, a subliniat parlamentarul MSZP, Szabo Vilmos, pentru Echo TV.
 


CITESTE SI