SCANDAL în Germania: Cartea lui HITLER va fi reeditată

Editorul britanic Peter McGee a anunţat că va începe să publice în Germania fragmente din volumul "Mein Kampf", scris de Adolf Hitler, care vor fi însoţite de note care vor pune lucrarea într-un context istoric, scrie AP.

În vreme ce istoricii s-au bucurat de veste, comunitatea evreiască a criticat acţiunile lui McGee. "Cartea aceasta poate fi citită în toată lumea, există chiar şi o traducere în ebraică. Cred că volumul ar trebui prezentat unei audienţe cât mai largi, pentru că este cea mai bună metodă pentru ca oamenii să afle ce gândeau membrii partidului Naţional Socialist şi ce i-a atras faţă de această ideologie", a spus profesorul de jurnalism Horst Poettker, care a contribuit la redactarea notelor.

Prima broşură cu fragmente din "Mein Kampf" va fi publicată pe 26 ianuarie, a spus McGee. "Toată lumea a auzit de această carte, pe care o consideră un fel de Bibile nazistă diabolică. Însă puţini oameni au citit-o, aşa că majoritatea n-au de unde să ştie că este vorba despre maculatură izvorâtă din gândirea unui om cu o minte bolnavă", a spus britanicul.

În Germania nu există o lege care să interzică publicarea volumului "Mein Kampf", însă landul german Bavaria, care deţine drepturile de publicare până în 2015, nu a permis republicări ale cărţii până acum. Reprezentanţii landului au declarat că verifică în prezent dacă broşurile pe care McGee intenţionează să le scoată la vânzare încalcă sau nu aceste drepturi de publicare.

Hitler a dictat "Mein Kampf" (Lupta mea) în timpul detenţiei sale în închisoarea din Landsberg, în 1924. Devenită cartea-manifest a naţional-socialismului, "Mein Kampf" a fost ulterior dactilografiată de Rudolf Hess şi editată în două volume, " Eine Abrechnung" ("Un bilanţ"), publicat pe 18 iulie 1925 şi "Die nationalsozialistische Bewegung" ("Mişcarea Naţional-Socialistă), publicat în 1926.



Citeste si:
Rusia spune "niet" Mein Kampf-ului
Germania, dată în judecată pentru datorii de sute de milioane de dolari făcute de Adolf Hitler
O carte cu nuduri, printre lecturile preferate ale naziştilor VEZI FOTO