Rovinieta pe un an va costa cât jumătate de plin la un Logan. Cel mai rău vor fi "tamponate" firmele mici de transport

După RCA şi impozitul pe maşină, încă o cheltuială inevitabilă, obligatorie, pentru şoferi va creşte în cel mult două săptămâni. Este vorba despre rovinietă, taxa de utilizare a drumurilor naţionale, care se va majora „până cel mai târziu la 16 octombrie 2013“, potrivit unui proiect normativ aflat acum în dezbatere publică.

Tarifele urmează să scadă la foarte puţine categorii şi să crească la altele, până la un maximum de +66% faţă de nivelul actual.

Costuri mai mari pentru firmele mici

Potrivit proiectului, iniţiat de Departamentul pentru Proiectele de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), rovinieta pe un an pentru un autoturism obişnuit va fi de 32 de euro, iar cea pentru un auvehicul de transport marfă de până la 3,5 tone (dubiţă, furgonetă etc.) va fi de 100 de euro.

Adică proprietarul unui Logan va plăti aproximativ 145 de lei, echivalentul a jumătate din cât costă un plin de carburant. În cazul furgonetei, proprietarul va plăti semnificativ mai mult, respectiv cât un plin şi jumătate (450 de lei), fapt care din start îi va nemulţumi pe micii întreprinzători.

De la micii fermieri, care îşi transportă produsele la oraş sau distribuitorii locali, care aprovizionează magazinele, până la firmele de curierat şi cele specializate în livrări la domiciliu, toţi utilizează furgonete, dubiţe, camionete şi alte autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone.

Cât despre transportatorii de persoane (în microbuze şi autocare) ori de mărfuri (în camioane şi TIR-uri), aceştia vor avea de suportat cele mai substanţiale majorări ale tarifelor de rovinietă.

Citeste si: