Kelemen Hunor, despre regionalizare: „Trebuie să găsim parteneri pentru cauzele speciale ale maghiarilor atât în România, cât şi în Ungaria“


„Foarte mulţi sunt interesaţi să ne izoleze în politica românească, să folosească o carte maghiară şi să consolideze retorica anti-maghiară şi naţionalistă, pentru ca UDMR să nu găsească parteneri şi un context în care să îşi facă auzite argumentele profesionale“, a afirmat Kelemen, avertizând că în perioada următoare, antemergătoare modificării Constituţiei şi regionalizării, retorica naţionalistă se va intensifica.

Potrivit lui Kelemen, în chestiunile care vizează cauzele speciale ale maghiarilor, trebuie găsiţi parteneri, atât în România, cât şi în Ungaria.

„Trebuie să găsim parteneri pentru regionalizare, pentru luarea deciziilor zilnice, pentru planificare şi proiectare. Evenimentele de săptămânile trecute ne arată că şi atunci când anumite lucruri au luat-o razna intenţia să discutăm şi să dezbatem există şi vom discuta şi cu Guvernul ungar, cu Parlamentul Ungariei şi cu actorii vieţii politice ungare. Trebuie să găsim parteneri şi în politica externă internaţională“, a mai precizat Kelemen.

Forma actuală a proiectului regionalizarii nu este susţinută de UDMR. Astăzi, la şedinţa consiliilor regionale de la Cluj-Napoca, formată din aleşii locali ai formaţiunii minorităţii maghiare, a fost prezentat un document care cere modificarea trasarii graniţelor regionale.

UDMR  arată prin date statistice că noua structură trebuie să conţină regiuni mai mici şi mai flexibile, respectiv că este nevoie de regiuni "mai mici de dezvoltare economică".

"Dezvoltarea economică a României este încetinită, frânată de actuala organizare a regiunilor de dezvoltare. Regiunile mai bogate au devenit mai bogate, cele sărace şi mai sărace. Fortificarea actualelor regiuni de dezvoltare bate în cuie tot ce a contribuit la eşecul atragerii de fonduri şi la dezastrul produs în materie de dezvoltare. Cea mai proastă variantă ar fi să rămânem cu aceste 8 regiuni de dezvoltare ineficiente“, se arată în documentul elaborat de specialiştii UDMR.

Citeste si: