Cum dezveti un copil sa fie obraznic

Iti mai amintesti de Dl. Goe, personajul lui Caragiale, copilul obraznic imbracat in "mariner", pe care mamitica, mam'mare si tanti Mita il vedeau "lucru mare... de destept"? Ce urat! Un copil obraznic, un model de cum nu trebuie sa fie un micut! Iar mama, bunica si matusa lui - un simbol al ridicolului si nepriceperii in ale educatiei.

Ar putea cineva sa fie incantat de asemanarea cu aceste personaje? Mai mult ca sigur nu. Atunci sa luam aminte si sa evitam re-crearea situatiilor care l-au facut celebru pe Dl. Goe pentru proasta lui crestere.

Citeste si: 10 greseli pe care le fac parintii

In vizita (cu un copil obraznic)
Sa deschidem usa salonului. Gazdele stupefiate privesc cum copilul tau, baietelul de nici 4 ani, e pornit sa cotrobaie cu hotarare prin toate sertarele la care ajunge, sa ia cate o prajitura de pe farfurie si sa o azvarle in cainele terorizat deja de el, sa smulga petalele florilor pe care tocmai le-ati oferit prietenilor vostri... Si asta nu e tot, permanent intervine in discutia adultilor, pune intrebari sacaitoare, ii ingana pe cei mari, se stramba si fara nicio jena isi permite sa adreseze gazdelor tot felul de calificative care nu au nimic nostim sau magulitor. Paradoxal, tu, extaziata, spui: "Vedeti ce destept este?! E curios sa vada si sa stie tot!".

Citeste si: Atentie! Copil rasfatat!

Daca il recunosti cumva in acest copil obraznic pe micutul tau, inseamna ca deja l-ai rasfatat prea mult si el nu mai stie unde sunt limitele propriului comportament. Poate ca, din dorinta de a-i da frau liber personalitatii lui in formare, l-ai lasat sa faca si sa spuna mereu ce vrea el, poate ca de teama sa nu-i ingradesti imaginatia si curiozitatea nu-i atragi niciodata atentia asupra tendintelor lui de a sari calul.

Ce sa nu faci? Nu mai acorda semnificatii pozitive unor conduite clar negative, care fac rau in primul rand copilului tau, apoi celor din jur. Fii constienta de faptul ca, indiferent de motivele tale, acest mod de manifestare al copilului nu reprezinta o dovada nici de desteptaciune, nici de personalitate, ci doar de proasta educatie.

Citeste si: Cum sa iti educi copilul sa se comporte frumos in vizite

Ce sa faci? Tu esti cea care poti schimba cate ceva. Copilul obraznic trebuie invatat sa fie politicos cu cei din jur, explicandu-i-se de ce nu e frumos sa faca anumite lucruri. Cand totusi se da in spectacol, ia-l imediat deoparte si explica-i fara sa tipi la el ce a gresit. Inca de pe la 2 ani si jumatate sau 3, copilul e capabil sa inteleaga sentimentele altora si chiar e in stare sa-si faca griji pentru altii.

Cere-ti scuze de la gazde si spune-i si lui sa-si ceara iertare pentru ca a fost un copil obraznic si a umblat in lucrurile altora, sau pentru ca a stricat o jucarie, sau pentru ca a spart intentionat un pahar si astfel i-a facut sa sufere pe cei din jur. Invata-l acum principiul "ce tie nu-ti place altora nu face". Fii sigura, personalitatea lui nu va avea decat de castigat, pentru ca asta nu inseamna ingradirea libertatilor, ci educatie si bun-simt.

Citeste si: Invata-l sa fie ascultator