AMENINŢARE DURĂ PENTRU SUA: "Va fi noul Vietnam"

Forţele coaliţiei "şi-au pierdut complet voinţa de a se lupta şi au început în practică procesul de retragere", apreciază talibanii afgani într-un comunicat intitulat "Scurtă trecere în revistă a lui 2012". "Când Statele Unite s-au confruntat cu o înfrângere totală în Vietnam, au zis: Declarăm victoria şi ne retragem. În prezent vor să utilizeze formula: Transferăm securitatea şi ne retragem din Afganistan", continuă insurgenţii.

"În realitate, ei vor să părăsească Afganistanul aşa cum au fugit din Vietnam", susţin insurgenţii, care speră să preia puterea la Kabul după încheierea misiunii de luptă a celor 100.000 de soldaţi NATO la sfârşitul 2014.
Coaliţia apreciază că forţele naţionale afgane au preluat deja în proporţie de 75 la sută responsabilităţile militare în Afganistan cu cel puţin doi ani înainte de retragerea trupelor occidentale.
Statele Unite prevăd totuşi menţinerea a câteva mii de soldaţi în Afganistan pentru a continua formarea armatei afgane.

Guvernul de la Kabul încearcă să convingă talibanii să se alăture procesului de pace pentru a evita un nou război după plecarea majorităţii soldaţilor străini. Ultimul an a fost comparat de talibani cu 1986, când noul preşedinte afgan din perioada respectivă, Najibullah, a încercat să negocieze cu mujahedinii care se opuneau invaziei sovietice. "Pentru a rezuma 2012 într-o singură fază, am spune că este vorba despre începutul fugii invadatorilor", afirmă insurgenţii, care refuză pentru moment să negocieze cu Guvernul de la Kabul şi vor să discute direct cu Statele Unite.



Citeste si:
Soluţie americană după masacrul din Newtown: ÎNARMAREA PROFESORILOR
MASACRU: Talibanii au ucis 21 de soldaţi pakistanezi răpiţi în urmă cu trei zile
Cea mai SÂNGEROASĂ zi de la începutul conflictului din Siria. Aproape 400 de MORȚI
SUA evită cura de austeritate a "zidului bugetar". Victorie pentru Obama pe tema fiscalităţii