UPDATE 13:20 - Surse universitare au declarat pentru jurnalul.ro că singurul profesor de drept din comisie a fost Flavius Baias, finul lui Valeriu Stoica - care a pierdut în ultima vreme contractele de asistenţă juridică cu firme de stat.
Sursele spun că Baias şi-a dat recent demisia din funcţia de decan al Facultăţii de Drept, după ce a văzut că profesorii de drept nu vor să intre în jocuri politice.
UPDATE 12:50 - Premierul Victor Ponta a declarat că decizia Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
"Potrivit Legii educaţiei fãcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, ANCS. Acea comisie s-a pronunţat definitiv, ieri, şi decizia ei arată că nu există plagiat. Facultatea de Drept a refuzat să încalce legea, iar ce se decide azi este o decizie politică, dovadă că nu am fost chemat niciodată să-mi exprim un punct de vedere. Atenţie! Este singura dată când nu am fost chemat, iar această comisie nu a funcţionat până acum niciodată. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine", a spus Ponta.
Singurul profesor de drept prezent la conferinţa de presă de la Universitatea Bucureşti, Flavius Baias, este finul lui Valeriu Stoica, potrivit unor surse din rândul mediului academic.
UPDATE 12:00 - "Teza de doctorat a autorului Victor Ponta, Curtea Penală Internaţională are 432 pagini numerotate. Textul propriu-zis, fără anexe, fără prefaţă şi fără cuprins, are 297 de pagini. Elemente de plagiat pot fi identificate în 115 pagini din cele 297 de pagini. Teza de doctorat susţinută în 2003 încalcă principiile eticii în activitatea de cercetare. Comisia de Etică a examinat forma tezei de doctorat. Ea nu s-a pronunţat în legătură cu conţinutul. Elementele de plagiat au fost identificate în capitolele I şi III. Comisia de Etică doreşte să exprime faptul că regulile de bună conduită există de dinainte de 2003. Plagiatul înseamnă nerespectarea normelor de citare. Comisia îşi exprimă dubiile faţă de cum a fost coordonată teza de doctorat. Cât din lucrare este plagiată? Cel puţin o treime din teză este plagiată. S-a copiat în succesiune. 15 pagini - este cel mai mare bloc copiat. A fost copiat enorm în anumite situaţii. Sunt traduse pagini întregi din limba engleză. S-a copiat şi prin mixaj. Sunt elemente de judecată ale autorilor preluate ca atare de domnul Victor Ponta ", a declarat profesorul Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti.
Decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti vine la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.
UPDATE 11:46 - Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, potrivit Mediafax.
Universitatea din Bucureşti va prezenta, într-o conferinţă de presă ce va avea loc la ora 12:00, hotărârea Comisiei de Etică a Universităţii în cazul autosesizării privind suspiciunea de plagiat în teza de doctorat a premierului Victor Ponta.
Universitatea din Bucureşti s-a autosesizat în cazul Victor Ponta pe 22 iunie şi a solicitat întrunirea de urgenţă a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti.
"Fundamentul auto-sesizarii il constituie prevederea din Carta Universitatii din Bucuresti, art. 84, alin. (5), "Comisia de Etica are urmatoarele atributii : (...) b) analizeaza si solutioneaza abaterile de la etica universitara, pe baza sesizarilor sau prin autosesizare, conform Codului de etica si deontologie universitara." De asemenea, tot in Carta Universitatii din Bucuresti, la art. 5, alin. (2) se precizeaza faptul ca "(2) Raman membri ai comunitatii universitare cadrele didactice si cercetatorii pensionati din Universitate, precum si absolventii acesteia (alumni), fara a detine prerogative decizionale sau drepturi elective." Astfel, este un fapt imbucurator ca cele doua foruri se ocupa acum de acest caz", a anuntat luni, 16 iulie, Universitatea din Bucuresti.
Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei: Ponta NU a plagiat
Consiliul Naţional de Etică, singura comisie abilitată legal să analizeze acuzaţiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, a anuntat aseară, oficial, decizia în cazul acuzaţiilor de plagiat aduse premierului. Consiliul National de Etică "apreciază că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, a fost obţinut de domnul Victor Ponta în concordanţă cu legislaţia în vigoare în anul 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei de doctorat cu titlul 'Curtea Penala Internaţională' nu se poate susţine", se arată în raportul final oficial al Consiliului aflat în subordinea Ministerului Educaţiei.
Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor: Ponta a plagiat
Pe 29 iunie, concluzia Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost că Victor Ponta a plagiat şi a propus retragerea titlului de doctor premierului Victor Ponta, propunere care a fost înaintată Ministerului Educaţiei.
"85 de pagini din cele 307 cat cuprinde partea propriu-zisa a tezei de doctorat, fara anexe, reprezinta copieri fara indicarea sursei", a anuntat in cadrul unei conferinte de presa Marius Andruh, presedintele Consiliului General al CNATDCU, referitor la teza de doctorat a premierului Victor Ponta.
CITESTE SI
Consiliul Naţional de Etică: Ponta NU a plagiat. Vezi documentul
EXCLUSIV. Vasile Blaga a cercetat până ce-a plagiat. Lucrările sale de cercetare doctorală sunt copiate în procent de 33%, potrivit programului anti-plagiat strikeplagiarism.com
Laura Ciorduţa Kovesi - prinsă cu un nou plagiat
EXCLUSIV! Verdict al Comisiei de Etică: Lucrarea de doctorat a domnului Victor Ponta NU este un plagiat


