Autoritățile chineze vin cu o soluție de compromis în cazul dizidentului refugiat săptămâna trecută în sediul Ambasadei SUA la Beijing. Avocatul orb Chen Guangcheng, cunoscut militant pentru drepturi civice, s-a refugiat săptămâna trecută în sediul Ambasadei SUA, după ce a evadat din arestul la domiciliu. El a părăsit miercuri ambasada americană, după ce a primit garanții că el și familia sa nu vor păți nimic. Guangcheng vrea în continuare să părăsească teritoriul chinez, unde se simte „în mare pericol”: spune că soția sa a fost urmărită și filmată, iar autoritățile americane nu sunt lăsate să-l viziteze.
Dizidentul ar vrea să se întâlnească cu secretarul de stat Hillary Clinton, aflată într-o vizită de două zile la Beijing. Misiunea sa în capitala chineză – strângerea legăturilor economice bilaterale – a fost pusă deja în plan secund de situația lui Chen Guangcheng. Mai ales în condițiile în care guvernul chinez dorește scuzele autorităților americane, pentru găzduirea acestuia în clădirea ambasadei.
„Dacă vrea să studieze în străinătate, poate, în calitate de cetăţean chinez, ca ceilalţi cetăţeni chinezi, să depună o cerere la autorităţile competente, prin procedura obişnuită, în acord cu legea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe chinez, Liu Weimin. Acesta a mai precizat că „Chen Guangcheng primeşte, în prezent, îngrijiri în spital”. Clădirea spitalului este bine păzită, iar oficialii americani și ziariștii care vor să stea de vorbă cu Guangcheng sunt împiedicați să intre, scrie bbc.co.uk.
Aparenta bunăvoință a guvernului chinez în privința sa e lipsită de vreo garanție. „De exemplu, obținerea aprobării pentru plecare poate avea multe capcane. Nu putem fi 100% optimiști”, arată un avocat citat de publicația britanică.


