Localnicii spun că au primit citaţiile vineri, după ce procurorii DNA au fost în satul Peşteana, la domiciliile unora dintre ei. Unii dintre cei care au venit la sediul Poliţiei din Rovinari susţin că nu au votat, dar pe liste apar că ar fi votat. Mulţi dintre cei care au venit la Rovinari sunt nemulţuimiţi că au fost chemaţi în zi liberă şi că au fost nevoiţi să-şi plătească singuri drumul până aici.
Până la ora 13.00, au fost audiaţi circa 20 de localnici dintre cei 50 care au fost chemaţi de procurorii DNA să se prezinte sâmbătă la audiere. La sediul Poliţiei Rovinari au venit şi doi avocaţi puşi la dispoziţie oamenilor de USL pentru a le acorda asistenţă juridică în dosarul privind posibile fraude la referendum.
Dana Tiţian, consilier al procurorului general al României, a precizat, la Realitatea TV, că în cele peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului înregistrate pe rolul unităților de parchet din cadrul Ministerului Public nu se verifică modul în care au votat cetățenii și nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.
"Nu se cercetează modul în care au votat cetăţenii sau faptul că au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale. Ce înseamnă aceasta - persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente cât şi pe listele suplimentare, persoane care figurază că ar fi votat şi în realitate nu s-au prezentat la vot, persoane cu date de identificare nereale. Deci acestea constituie obiectul investigaţiilor din cauzele penale. Pentru a lămuri aceste situaţii, este necesară audierea de martori, de persoane. Sigur că aceste persone sunt audiate în conformitate cu Codul de procedură penală, deci inclusiv cu depunerea jurământului prevăzut de lege", a declarat Dana Ţiţian.
Consilierul procurorului general a mai spus că la fiecare scrutin electoral au existat astfel de sesizări cu privire la posibile fraude, "însă niciodată atât de multe".
Procurorii DNA au continuat, vineri, cercetările privind posibile fraude la referendum în judeţul Gorj, mergând la locuinţele unor localnici din comuna gorjeană Bâlteni, unde a fost înregistrat şi un mic incident, când un localnic s-a aşezat câteva secunde în faţa maşinii procurorilor. În judeţul Gorj, astfel de audieri au mai avut loc la Polovragi, Săcelu, Slivileşti, Dragoteşti.
Citeste si:
DECIZIA CCR cu privire la REFERENDUM: "S-ar putea ajunge la arbitrajul Comisiei de la Veneţia"
Stroe: Au venit peste 65% din datele din teritoriu legate de liste; va fi interesant
Băsescu, în vacanţă: Vizita în secuime a fost una "relaxantă"
Gheorghe Falcă îl plagiază pe Ponta: a devenit pilot de curse
REACŢIE DURĂ a unui judecător la adresa lui Fenechiu: "Cine atacă procurorii riscă închisoarea"
Băsescu: Nu ştiu dacă decizia de marţi mă face optimist sau pesimist, viaţa nu e o decizie a CCR
PDL, atacuri preventive: "Se pregătesc dezinformări pentru CCR"


