YOUR FRIENDS' ACTIVITY

    Nu s-a aprobat înfiinţarea Cupei Ligii, dar ”ne mai gîndim. Poate jucăm în Austria sau în Antalya”

    Unul dintre proiectele care ar fi urmat să completeze programul fotbalistic de la noi a picat. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) nu a aprobat înfiinţarea Cupei Ligii începînd din stagiunea 2013-2014.

    "S-a propus în cadrul Adunării Generale să se înfiinţeze Cupa Ligii o dată cu sezonul 2013-2014, iar cîştigătoarea să primească un loc în cupele europene, ultimul din campionat. A fost respinsă această propunere cu 9 voturi împotrivă, urmînd ca pînă la iarnă lumea să se mai gîndească şi noi să avem şi un concept logistic al acestei competiţii", a anunţat Valentin Alexandru.

    Secretarul general al LPF a prezizat: "Sînt cluburi mari, nu le ştiu care, au motivat că această Cupă a Ligii este o competiţie care te duce după numai cinci meciuri într-o cupă europeană, în condiţiile în care altele muncesc 34 de etape pentru acea participare. Sînt mai multe variante de disputare printre care să se joace în intersezon, iarna în Antalya, iar vara în Austria, de exemplu. Ar fi ceva, nu se ştie, tot cluburile vor vota".

    CITESTE SI

    Măsuri fără precedent » Gigi Becali vrea să-i dea pe mîna poliţiei pe doi dintre jucătorii săi! :O
    Preţul pentru care Steaua i-ar da drumul ”afară” lui Chiricheş :O
    A jucat în Serie A, dar ”m-aş întoarce la Dinamo, chiar dacă mă expun la riscuri”