YOUR FRIENDS' ACTIVITY

    FMI NU acceptă deocamdată TVA de 9% la alimente şi impozitarea progresivă a veniturilor - surse

    Surse din Comisie au declarat pentru MEDIAFAX că oficialii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale ar fi respins deocamdată propunerile Guvernului Ponta privind reducerea TVA la alimentele de bază la nivelul de 9%, dar şi introducerea cotelor de impozitare diferenţiată pentru veniturile populaţiei.

    Motivaţia ar fi aceea că s-ar depăşi pragul de deficit bugetar de 3% din PIB impus de reglementările europene, au mai precizat aceleaşi surse.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma în luna iulie că bugetul pentru 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an.

    Premierul Victor Ponta anunţa în luna mai că Guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%, sistem care ar urma sã fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile din toamnă.

    Guvernul a redus prognoza de creştere economică pentru acest an, de la 1,5% la 1,2% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară.
    Experţii FMI aflaţi la Bucureşti au parcurs şi cadrul macroeconomic pe care se va fundamenta bugetul pe 2013, iar opiniile converg spre o creştere economică de 2,5%, sensibil mai jos faţă de estimarea anterioară a Comisiei Naţionale de Prognoză, de 3,1%, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate negocierilor cu instituţia financiară.



    Citeste si:
    Guvernul rectifică bugetul din cauza ÎNCASĂRILOR MICI din TVA, impozit pe venit şi accize
    Ponta promite să dea banii din taxa auto înapoi până la sfârşitul lunii august
    Surse: Guvernul vrea AMÂNAREA introducerii sistemului de coplată în sănătate
    Ce salariu câştigă şeful delegaţiei FMI, olandezul Erik de Vrijer
    Recesiunea se adânceşte în Italia: Austeritatea sufocă economia, iar costurile de finanţare cresc

    Fii fan Yahoo! News România pe Facebook