E vreun mare avantaj să locuişti în centrul Bucureştiului? Poate, dacă ar fi alt oraş. În cel actual, în centru e cea mai mare poluare, cel mai ridicat trafic şi cele mai puţine spaţii verzi. Cu toate astea, chiriadin Universitate, Unirii sau Victoriei e cu 20%-25% mai mare decât media pe Capitală.
În centrul Bucureştiului, chiriile solicitate de proprietarii de apartamente pornesc în medie de la 265 euro/ lună pentru o garsonieră şi ajung până la 925 euro pentru un apartament cu patru camere. A
Chiria pentru un apartament de două camere situat în zonă centrală porneşte de la 400 euro în zona Universitate – Romană, creşte până la 408 euro în zona Victoriei şi atinge 424 euro/ lună în zona Unirii. Comparativ cu nivelul mediu al chiriei în Bucureşti, sunt astfel înregistrate chirii cu 17% până la 30% mai mari.
Pretenţiile proprietarilor în cazul apartamentelor de trei camere din zonele de centru pornesc de la 548 euro/ lună pentru o unitate din apropiere de Piaţa Victoriei, cu 17% mai mult faţă de media înregistrată la nivelul Capitalei. Pentru acelaşi tip de unitate, aflat însă în zona Unirii, proprietarii solicită 565 euro/ lună, ca în zona ultracentrală chiriile să treacă şi de pragul de 580 euro, cu 25% mai mult peste media Bucureştiului.
O situaţie similară se înregistrează şi în cazul apartamentelor de patru camere. Pentru o unitate amplasată în zona Unirii, proprietarii pretind aproximativ 760 euro/ lună, cu 17% peste media oraşului, pe când în zona Victoriei, chiria medie este de 740 euro. La distanţă considerabilă în această categorie, se situează zona ultracentrală unde chiria medie solicitată pentru un apartament de patru camere ajunge la 925 euro, cu 40% mai mult decât media Capitalei.
Media din întregul oraşSe menţine relativ stabilă, cu evoluţii mici faţă de luna trecută (aprilie faţă de mai), dar şi raportat la aceeaşi lună din anul trecut, procentele fiind cu o singură cifră. La ofertă, pentru că negocierea mai scade ceva din valoarea pretinsă iniţial.
Un raport al portalului anunţuriparticulari.ro înregistrează doar mici fluctuaţii atât pozitive, cât şi negative. Garsonierele „îngheaţă” la pragul de 226 euro, identic cu luna aprilie şi cu 2% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 231 euro.
În cazul apartamentelor de două camere, chiria medie solicitată trece cu doar un euro peste pragul de 320 euro, în creştere cu aproximativ 2% faţă de luna anterioară şi într-o uşoară scădere, de 1%, faţă de intervalul similar al anului trecut. Comparativ cu luna aprilie, în luna recent încheiată, chiriile medii solicitate la apartamentele de 3 camere revin în jurul valorii de 467 euro, în creştere cu 2% faţă de aprilie, dar cu 3% mai mici pe interval de 12 luni.
O scădere mai accentuată se observă în cazul unităţilor de 4 camere. Astfel, variaţia faţă de luna mai a anului trecut este de -6%, de la 703 euro, la 658 euro, respectiv de -4% comparativ cu luna aprilie a acestui an, de la 685 euro.


