YOUR FRIENDS' ACTIVITY

    Angela Merkel: Grecia trebuie să respecte angajamentele internaţionale pentru a rămâne în zona euro

    "Am spus întotdeauna că ne dorim ca Grecia să rămână membră a zonei euro. Condiţia însă este ca viitorul guvern săn respecte memorandumul semnat cu FMI, BCE şi CE", a atras atenţia Merkel.

    Liderul stângii radicale din Grecia, Alexis Tsipras, a declarat săptămâna trecută că doreşte "anularea" memorandumului care conţine măsuri de austeritate dacă va forma guvernul după alegerile din 17 iunie.

    Conform sondajelor de opinie, formaţiunea Noua Democraţie şi Syriza, partidul lui Alexis Tsipras, sunt aproape la egalitate în preferinţele de vot, dar nu au perspectiva obţinerii, în mod separat, a unei majorităţi în Parlament.



    Citeste si:
    Merkel susţine o Uniune Europeană "cu două viteze"
    SUB ŞOC: Spania va cere ajutor financiar în acest weekend. Ce se va întâmpla cu moneda euro?
    Ministru grec: Sper să nu ajung să merg cu calul, am trecut deja de la Audi la VW Golf
    Isărescu: După '90, ţintirea monetară a fost prima opţiune a BNR, dar nu am reuşit în acest demers
    Băsescu cere Parlamentului ratificarea modificării la Tratatul UE privind stabilitatea zonei euro